Tupeu fără limite la Ministrul Constantin!

Continuăm serialul “Camerele agricole: putere de decizie pentru fermieri” şi rămânem tot în… sacul cu foarte mulţi bani “sifonaţi” prin tot felul de proiecte pe care MADR-ul le-a numit, impropriu, fonduri destinate formării profesionale, asistenţei tehnice şi informării. Cu toate că, în termenii fondurilor nerambursabile de la UE, asta ar fi trebuit să fie destinaţia lor.

La jumătatea de miliard de euro care puteau fi gestionaţi de Camerele Agricole şi cheltuiţi pentru ceea ce erau alocaţi, adăugăm încă vreo 72 de milioane USD. Să vedem de unde vin aceşti bani, care demonstrează încă o dată – dacă mai era nevoie – ce e cu înverşunarea celor de la Ministerul Agriculturii când vine vorba de acordarea de atribuţii cu putere de decizie pentru fermieri şi de ce Legea 283 a Camerelor Agricole se bate cap în cap cu interesele ministeriale…

Agricultura arde şi Păpuşa se primeneşte!
La prima Adunare Generală a Camerei Agricole Naţionale (CAN), organizată în data de 19 mai a.c., în sala de conferinţe a ASAS, reprezentanţii celor 14 Camere Agricole Judeţene (înfiinţate după OUG 58) s-au trezit faţă în faţă cu… o păpuşă pe post de Daniel Constantin, adusă de reprezentanta CAN din Maramureş. O păpuşă frumoasă la chip precum ministrul şi la fel de tăcută ca şi ministrul aflat în postura… ingrată de a lua decizii în favoarea fermierilor.
Aşadar, cu toate că a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe, Constantin nu a participat la întâlnirea de la ASAS. O fi fost el ocupat cu alte treburi dar, pare-se, suficient de “preocupat” de soarta Camerelor Agricole, de l-a băgat la înaintare pe Viorel Morărescu, de la Produse Tradiţionale, nimeni altul decât fostul director general al Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă în perioada 2005-2009! Tupeu fără margini? Puţin spus! Să-l trimiţi la întâlnirea Camerelor Agricole, aşa lipsite de bani, lege şi atribuţii cum sunt, taman pe cel care a fost folosit – el şi instituţia pe care o conducea – de către UMP (Unitatea de Management a Proiectului), instituţie din cadrul Ministerului Agriculturii, la cheltuirea a peste 72 de milioane USD pe un proiect Makis semnat în 2004 şi închis în 2013, cu o denumire de un cinism incredibil dacă o raportăm la “realizările” acestui proiect – “Modernizarea sistemului de informare şi cunoaştere în agricultură”.

Ne uităm degeaba după rezultate… Doar că, pentru cele 72 de milioane de dolari împrumutaţi de la Banca Mondială pentru proiectul măreţ de modernizare a sistemului de informare agricolă plătim cu toţii, pentru că vorbim de o sumă rambursabilă! Şi-atunci, ce căuta Morărescu la Adunarea CAN? Îi e dor cumva Ministerului de ANCA? Posibil, căci, printre altele, această instituţie perfect subordonată intereselor MADR a fost paravan la cheltuirea banilor alocaţi proiectului amintit pentru construirea unui centru de formare a formatorilor, o formă fără fond, o clădire amplasată în zona Agronomiei din Bucureşti.

Am participat la inaugurarea acestui pompos sediu, pe când era Viorel Morărescu director la ANCA, ocazie cu care toţi şefii OJCA-urilor se lăudau cu marile lor realizări din judeţe. Mai precis, se băteau în proiecte de… MELCI! Păi dacă specialiştii din fosta Consultanţă vor să mai fie umiliţi cu astfel de proiecte, atunci să stea în continuare la umbra MADR-ului! Alternativa? Fermierii au nevoie de consultanţă, de asistenţă tehnică, iar Camerele Agricole pot şi trebuie să angajeze specialişti. Bani sunt şi trebuie alocaţi în această direcţie, atât de la MADR cât şi prin PNDR. Doar că lipsesc mecanismele legislative pentru asta, mai exact revenirea la o lege care să ofere putere decizională Camerelor Agricole. De-acum ştim însă că Ministerul NU VREA CONCURENŢĂ pe banii de informare, formare şi diseminare. Şi-atunci, care pe care? Cine şi cum răspunde la întrebarea “Avem la ora actuală un sistem de cunoaştere?”.

Am agăţat la pieptul ministrului agriculturii două “insigne”: TRĂDĂTOR şi SABOTOR. Am explicat în ediţia trecută de ce şi pentru ce. Între timp, dacă tot n-a răspuns şi inspiraţi fiind de păpuşa cu năframă maramureşeană, îi mai oferim una: PANGLICAR. De la cum se piteşte după tăierile de panglici şi inaugurările de tot felul, măreţe în genere, în timp ce agricultura pare desprinsă dintr-un scenariu de film prost, început cu giugiuleli şi terminat în coadă de peşte…

Dănuţ RADIŞ
FUNDAŢIA REVISTEI FERMA
www.fundatiaferma.ro

Comments are closed.

BizStudio by Sketch Themes